Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, au fost reținute de oamenii legii, fiind suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie prin intermediul unor platforme false de investiții. Printre cei reținuți se numără și presupusul organizator al grupării. Victimele, în special persoane în etate, ar fi fost atrase cu promisiuni de câștiguri rapide din tranzacții cu acțiuni și criptomonede.
Potrivit Inspectoratului Național de Investigații (INI), suspecții promovau anunțuri publicitare pe internet pentru a identifica persoane interesate să investească bani. Ulterior, potențialele victime erau direcționate către platforme de tranzacționare create special pentru această schemă.
Pentru a câștiga încrederea oamenilor, membrii grupării ar fi activat sub identitatea unei companii cu o denumire care inspira credibilitate și s-ar fi prezentat drept specialiști în domeniul financiar. Aceștia promiteau profituri considerabile într-un timp scurt, determinând victimele să transfere bani.
Anchetatorii au stabilit că organizatorii ar fi aplicat măsuri stricte pentru a păstra secretul activității. Persoanele recrutate să lucreze în cadrul companiei ar fi fost supuse inclusiv testării la poligraf, pentru a verifica dacă există riscul divulgării informațiilor despre presupusa schemă ilegală.
În seara precedentă, polițiștii au descins cu percheziții la centrul de apel utilizat de grupare. În urma acțiunilor, au fost reținute nouă persoane, inclusiv presupusul lider.
Majoritatea suspecților sunt originari din Republica Moldova, inclusiv din municipiul Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană. Printre persoanele reținute se află și cetățeni ai României și Ucrainei.
Procurorii urmează să formuleze învinuirile și să examineze necesitatea aplicării măsurilor preventive.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a eventualului prejudiciu provocat victimelor.
Toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.