Consilierii fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău au depus pe 17 martie un denunț la Procuratura Generală, solicitând investigarea unei presupuse scheme de preluare frauduloasă a administrării unor blocuri locative din Capitală. În sesizare sunt invocate suspiciuni de abuz de serviciu, delapidare, escrocherie și spălare de bani, iar demersul ar fi fost inițiat în baza unor informații anonime primite de la locuitori.
Potrivit denunțului, angajați ai întreprinderii municipale „Infocom” și ai ÎMGFL nr. 16 ar fi folosit funcții de conducere pentru a prelua controlul asupra unor blocuri, bunurilor comune și fondurilor colectate de la locatari. Consilierii indică drept presupuşi organizatori pe Adrian Malic, administratorul „Infocom”, și pe juristul Viorel Șaban, iar în calitate de executori sunt menționați Dumitru Scripcari și Vadim Prodan, administratori ai unor asociații, precum și o persoană responsabilă de colectarea semnăturilor.
Autorii sesizării susțin că persoanele vizate ar fi obținut acces neautorizat la baze de date pentru a identifica blocuri „vulnerabile”, inclusiv cu documentație cadastrală incompletă, după care ar fi colectat semnături de la locatari sub pretexte administrative. În baza acestora ar fi fost întocmite procese-verbale privind constituirea unor asociații sau schimbarea administratorilor, care nu ar reflecta voința reală a proprietarilor, iar ulterior ar fi fost introduse date false în registrul cadastral și în documentele asociațiilor.
În document se mai afirmă că, după înregistrarea noilor administratori, ar fi fost stabilite tarife considerate arbitrare și ar fi fost emise facturi către locatari prin intermediul „Infocom”, iar banii colectați ar fi fost direcționați către firme controlate de membrii grupului. Este menționată și compania „Profcollection”, despre care se susține că ar fi fost folosită pentru încasarea plăților și „albirea” veniturilor. Consilierii cer Procuraturii Generale înregistrarea plângerii, inițierea urmăririi penale și informarea lor despre deciziile adoptate. Anterior, pe 16 martie, PAS anunțase public că va depune sesizări la PG și CNA privind o presupusă schemă similară în sectorul Buiucani.