Crimă în satul Bujor, raionul Hâncești: Trei bărbați reținuți după moartea violentă a unui tânăr de 21 de ani

02/01/2026 -18:46
Imagine
Captură video

O tragedie a zguduit comunitatea din satul Bujor, raionul Hâncești, după ce un tânăr de 21 de ani, Vasile Tofan, a fost găsit mort în casa unor consăteni. Poliția a reținut trei bărbați, acuzați că l-ar fi bătut până la moarte pe tânăr, în urma unui conflict izbucnit la o petrecere între prieteni.

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 15 decembrie, când victima, Vasile Tofan, un tânăr de 21 de ani, a pășit pragul locuinței pentru un ospăț între prieteni. La masă se aflau stăpânul casei, fratele acestuia, în vârstă de 43 de ani, și un amic de 33 de ani. Vasile era al patrulea participant și ar fi venit cu o sticlă de vin.

După ce băutura s-a terminat, între cei prezenți a izbucnit un conflict aparent banal. Gazda i-ar fi reproșat lui Vasile vizitele dese și solicitările frecvente de a-i oferi adăpost. Discuția a degenerat într-o bătaie.

Potrivit polițistului de sector, primul care l-ar fi lovit pe Vasile ar fi fost fratele gazdei, un bărbat cu antecedente penale pentru furturi mărunte comise anterior la o stână unde lucra ca cioban. În conflict ar fi fost implicat și al treilea bărbat, care l-ar fi lovit pe tânăr cu o bâtă.

După agresiune, cei trei s-ar fi culcat timp de aproximativ o oră. Când s-au trezit, l-au găsit pe Vasile întins pe podea. În jurul orei 21:00, unul dintre suspecți a mers la un vecin și l-a rugat să sune la Serviciul 112, susținând că tânărul se simte rău. Aceștia ar fi declarat inițial că Vasile ar fi venit deja bătut, însă polițiștii au exclus versiunea respectivă.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat decesul victimei. Medicii legiști au depistat mai multe plăgi în zona capului și numeroase vânătăi pe corp. Potrivit primelor concluzii, moartea ar fi fost provocată de un traumatism cranio-cerebral cauzat de un obiect dur. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită printr-o expertiză medico-legală.

Echipa Life MD Documentary a mai aflat că, la început, cei trei suspecți ar fi încercat să ascundă circumstanțele morții. Aceștia l-ar fi convins pe polițistul de sector că Vasile ar fi venit în stare de ebrietate, acuzând dureri în piept, iar ulterior toți s-ar fi culcat. Ei au mai declarat că tânărul ar fi cerut să doarmă pe podea, spunând că îi este cald. După o oră, l-ar fi găsit cu capul însângerat și ar fi cerut ajutorul vecinilor, motivând că niciunul dintre ei nu avea telefon.

Totodată, vecinii spun că nu au auzit gălăgie, strigăte sau sunete de bătaie în seara respectivă.

Mama victimei spune că nu înțelege de ce fiul ei a fost ucis.

„El când s-a dus de acasă era un pic servit, nu era bătut. Mi-a spus că se duce să se clarifice cu o persoană cu care s-a certat. (...) Dimineața cum s-a dus, nu l-am mai văzut până când am auzit că l-a bătut și e la morgă. Era bravo, pe toți îi ajuta. Uneori servea, mai făcea el ce mai făcea, dar mai mult ca băiatul...”, a mărturisit mama tânărului decedat.

Sătenii spun că Vasile a crescut într-o familie cu probleme. Tatăl său a fost condamnat anterior pentru furt, iar după eliberare a fost ucis. Mama, Viorica Tofan, a rămas singură să aibă grijă de cei doi copii. Familia nu avea o locuință proprie și stătea cu chirie la un consătean.

Deși era cunoscut drept un tânăr puternic și muncitor, Vasile suferea de o afecțiune neurologică, fapt care îl făcea vulnerabil. Fără un loc de muncă stabil, acesta muncea cu ziua și primea uneori ajutor de la localnici. Oamenii din sat mai spun că tânărul obișnuia să intre fără permisiune în gospodăriile altora, de unde ar fi furat alimente, vin sau păsări.

Angajații Primăriei Bujor au confirmat că Vasile Tofan se afla de mai mult timp la evidența Biroului de Probațiune din Hâncești, după ce fusese condamnat la 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității pentru furt. Pedeapsa a fost aplicată ținând cont de gradul său de dizabilitate și de speranța consătenilor că comportamentul lui s-ar putea schimba.