Aflată într-o vizită oficială la Chișinău, președinta Republicii India, Droupadi Murmu, a participat la un eveniment organizat alături de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. La finalul recitalului susținut de artistele Stela Botez și Adriana Babin, șefa statului indian le-a oferit acestora câte un cadou simbolic.
Cadou tradițional din partea președintei Indiei
Cele două interprete au primit câte un sari din cașmir natural, o piesă tradițională a vestimentației indiene, considerată un simbol al grației, feminității și demnității în cultura Indiei.
Vizibil impresionată de darul primit, Adriana Babin a exclamat:
„Wow, e 100% cașmir. Mulțumim.”
Momentul a fost surprins la finalul evenimentului la care au participat cele două șefe de stat.
Vizită oficială la Chișinău
Președinta Republicii India, Droupadi Murmu, a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova pe 20 iulie, fiind însoțită de o delegație formată din aproximativ 40 de oameni de afaceri.
Cu această ocazie, la Chișinău a fost organizat Forumul de Afaceri Moldova – India, dedicat consolidării relațiilor economice și dezvoltării cooperării bilaterale dintre cele două state.