Avocații bașcanei de la Comrat și ai secretarei fostului Partid „Șor” cer casarea sentinței de condamnare; procurorii susțin legalitatea verdictului
Avocații bașcanei de la Comrat, Evghenia Guțul, și ai secretarei fostului Partid „Șor”, Svetlana Popan, au solicitat luni, din nou, instanței casarea deciziei prin care cele două au fost condamnate la închisoare. La fel ca la ședința anterioară, inculpatele și-au prezentat pozițiile prin videoconferință, respingând acuzațiile procurorilor, scrie Moldova1.
Sursa foto: TRM
„Solicitarea noastră în cererea de apel este de a fi casată totalmente sentința ca fiind una ilegală, arbitrară, nemotivată și achitarea doamnei Evghenia Guțul, la fel ca și a doamnei Svetlana Popan. Deocamdată, au fost stabilite mai multe ședințe de judecată până pe data de 6 noiembrie. Se planifică la început de noiembrie ca în instanța de apel să finalizăm examinarea cauzei, urmând ca judecătorii să se pronunțe pe această cerere”, a declarat avocata Natalia Bayram.
De cealaltă parte, procurorii insistă că probele prezentate demonstrează vinovăția celor două. „Vom susține legalitatea sentinței și vom pleda pentru respingerea apelurilor. Ne bazăm doar pe probe, pe sentința pe care o considerăm legală”, a subliniat procurorul Cristina Gladcov.
Reamintim că, pe 5 august, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat o pedeapsă de șapte ani de închisoare pentru Evghenia Guțul și de șase ani pentru Svetlana Popan, acuzate de implicare în finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor” și a unui concurent electoral sprijinit de Ilan Șor, cu o sumă estimată la circa 42,5 milioane de lei. Cele două au fost escortate din sala de judecată direct în penitenciar, declarându-se nevinovate.