Un avion de vânătoare rusesc a încălcat miercuri spațiul aerian al Estoniei, în apropierea insulei Vaindloo din Golful Finlandei, iar misiunea NATO de poliție aeriană din statele baltice a intervenit imediat, a anunțat joi ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna, citat de Reuters. Potrivit autorităților de la Tallinn, este prima încălcare a spațiului aerian estonian raportată în acest an.
Ministerul de Externe al Estoniei precizează că aeronava rusă, un SU-30, ar fi pătruns în spațiul aerian al țării pentru aproximativ un minut. „Nu a existat nicio amenințare la adresa securității Estoniei”, a subliniat Tsahkna. Conform declarațiilor sale, NATO a ridicat de la sol aeronave ale Forțelor Aeriene Italiene, aflate în cadrul misiunii de poliție aeriană.
În urma incidentului, Estonia l-a convocat pe șeful interimar al misiunii diplomatice ruse la Tallinn pentru a protesta. Ambasada Rusiei în Estonia nu a oferit imediat un comentariu, potrivit Reuters, care menționează că aeronavele ruse au testat în mod repetat reacția NATO și anul trecut. În septembrie 2025, Estonia anunța că trei avioane militare ruse i-ar fi încălcat spațiul aerian timp de 12 minute, într-o incursiune pe care a descris-o drept „fără precedent de îndrăzneață”, acuzație respinsă atunci de Ministerul Apărării din Rusia.