Atac masiv cu drone asupra Rusiei: Moscova, Volgograd și Rostov-pe-Don, vizate. Incendii la o rafinărie și o unitate industrială

13/11/2026 -07:45
Imagine
Sursa foto: captură video X

Rusia a fost vizată de un val de atacuri cu drone în noaptea de joi spre vineri, 12–13 noiembrie. Capitala Moscova, o importantă rafinărie de petrol din Volgograd și mai multe obiective din Rostov-pe-Don s-au aflat printre țintele raportate. Atacurile au provocat incendii în zone industriale și au perturbat traficul aerian din capitala rusă, potrivit informațiilor publicate de Nexta și The Kyiv Independent.

Autoritățile ruse au introdus restricții temporare pe aeroporturile din Moscova, după ce numeroase drone s-ar fi îndreptat spre capitală.

Potrivit relatărilor Nexta, atacul ar fi fost unul dintre cele mai ample din ultima perioadă. Informațiile privind numărul exact al aparatelor fără pilot și amploarea pagubelor nu au fost confirmate independent.

Nu este pentru prima dată când atacurile cu drone provoacă perturbări ale traficului aerian din regiunea Moscovei. În ultimele luni, mai multe aeroporturi au fost nevoite să suspende temporar operațiunile din motive de securitate.

Incendiu la una dintre cele mai mari rafinării de petrol din Rusia

În aceeași noapte, drone ucrainene au vizat o rafinărie de petrol din Volgograd, situată la aproximativ 400 de kilometri de granița cu Ucraina.

Potrivit The Kyiv Independent, atacul a provocat incendii în zona industrială a orașului.

Canalele ucrainene de monitorizare Exilenova+ și Supernova+ au publicat informații și imagini care ar surprinde explozii și flăcări la rafinărie. Autenticitatea și amploarea distrugerilor nu au putut fi verificate independent.

Unitatea industrială aparține companiei Lukoil, unul dintre cei mai mari producători de petrol din Rusia, și are o capacitate anuală de procesare de aproximativ 15 milioane de tone de țiței.

Guvernatorul regiunii Volgograd, Andrei Bocearov, a confirmat un atac de amploare asupra orașului și izbucnirea unor incendii în zona industrială din sud.

Rafinăria a mai fost vizată de un atac ucrainean pe 2 octombrie.

Înregistrările video distribuite pe canalele de monitorizare arată și persoane care așteaptă la benzinării din Volgograd, pe fondul problemelor de aprovizionare cu combustibil semnalate în Rusia.

Atacuri și în Rostov-pe-Don. Clădire rezidențială avariată

Un alt atac cu drone a fost raportat în Rostov-pe-Don, oraș situat în sudul Rusiei.

Guvernatorul regiunii Rostov, Iuri Sliusar, a confirmat izbucnirea unor incendii la o unitate de producție și la un depozit, în urma atacului.

Totodată, resturile unor drone interceptate ar fi provocat avarii unei