Numărul persoanelor cu venituri de peste un milion de lei a crescut semnificativ în Republica Moldova. În 2025, peste 9.600 de persoane au trecut pragul de un milion de lei, cu peste 20% mai multe decât în anul precedent. Cel mai tânăr dintre milionari are doar 16 ani, iar cel mai mare venit declarat de o singură persoană s-a apropiat de 170 de milioane de lei, scrie TV8.
Potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat, în 2025, 9.643 de persoane au declarat venituri mai mari de un milion de lei. Numărul acestora a crescut cu 1.624 față de 2024, când au fost înregistrați 8.019 contribuabili cu asemenea venituri.
Creșterea este și mai evidentă dacă datele sunt comparate cu cele de acum un deceniu. Atunci, în Republica Moldova erau doar 358 de persoane cu venituri anuale de peste un milion de lei, iar în 2010 numărul acestora era de 162.
În total, milionarii din Republica Moldova au declarat pentru anul trecut venituri de aproximativ 32,8 miliarde de lei, cu peste patru miliarde de lei mai mult decât în anul precedent.
Cei mai mulți, peste 5.000 de contribuabili, au raportat venituri cuprinse între unu și două milioane de lei. Alte 2.992 de persoane au declarat între două și patru milioane de lei, 698 – între patru și șase milioane, iar 464 – între șase și zece milioane de lei.
În același timp, 484 de persoane au avut venituri care au depășit pragul de zece milioane de lei. Recordul îi aparține unui contribuabil care a raportat într-un singur an venituri de aproape 170 de milioane de lei.
Datele SFS arată că principala sursă a veniturilor declarate de milionari o reprezintă salariile, cu o pondere de aproximativ 74%. Alte 12% provin din dividende, iar restul reprezintă venituri din chirii, dobânzi, activități desfășurate peste hotare, câștiguri la jocurile de noroc și alte surse.
Dintre cei 9.643 de milionari, 6.622 sunt bărbați și 3.021 sunt femei. Diferențele de vârstă sunt, de asemenea, considerabile: cel mai tânăr contribuabil care a declarat venituri de peste un milion de lei are 16 ani, iar cel mai în vârstă – 88 de ani.
În total, pentru anul 2025, persoanele fizice au depus peste 211.000 de declarații fiscale și au raportat venituri de aproximativ 145 de miliarde de lei.