Doi bărbați din Chișinău, în vârstă de 40 și 60 de ani, sunt cercetați penal după ce au fost depistați producând și îmbuteliind băuturi alcoolice fără autorizațiile prevăzute de lege.
Potrivit oamenilor legii, activitatea ilegală a fost descoperită în urma unor percheziții efectuate la secția de producere, punctul de comercializare și la domiciliile suspecților.
Sute de sticle de divin și timbre de acciz suspecte
În cadrul descinderilor, anchetatorii au ridicat 760 de sticle de divin a câte 0,5 litri, inscripționate cu mărci comerciale de 5, 7 și 10 ani și marcate cu timbre de acciz suspectate a fi false.
De asemenea, au fost găsite aproximativ 400 de timbre de acciz, etichete, ambalaje, capace și sticle goale utilizate în procesul de îmbuteliere.
Aproape 1.000 de litri de alcool, fără acte
Oamenii legii au mai depistat circa 1.000 de litri de lichid incolor cu miros specific de alcool.
Potrivit anchetatorilor, niciunul dintre produsele ridicate nu era însoțit de acte de proveniență sau de documente care să ateste legalitatea activității desfășurate.
Ancheta continuă
Cei doi bărbați sunt cercetați în stare de libertate, iar toate bunurile depistate au fost ridicate pentru expertiză.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili amploarea activității ilegale și prejudiciul cauzat bugetului de stat.