Accident în lanț la ieșirea din Sângera: trei mașini implicate, un șofer rănit. Trafic îngreunat la orele de vârf
Un accident rutier în lanț s-a produs vineri dimineață, în jurul orei 07:00, în apropiere de orașul Sângera, municipiul Chișinău. Trei automobile au fost implicate, iar un conducător auto a fost rănit. Circulația în zonă a fost îngreunată.
Contactată de IPN, ofițerul de presă al Direcției de Poliție a capitalei, Svetlana Scripnic, a declarat că, din primele informații, un Renault a fost lovit din spate de un Ford și proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un Lexus care circula regulamentar.
Șoferul Renault-ului a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru investigații medicale. Deocamdată, nu sunt disponibile detalii privind starea sa.
La fața locului au intervenit polițiștii pentru dirijarea circulației și documentarea accidentului. A fost deschisă o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a responsabilităților în cauză. Autoritățile le recomandă șoferilor să adapteze viteza la condițiile de trafic și să păstreze distanța de siguranță, în special în intervalele aglomerate ale dimineții.