Mai mult de 45% din rețeaua feroviară a Republicii Moldova se află în stare foarte proastă, potrivit unui raport recent al Comisiei Europene, care evidențiază stagnarea reformelor și lipsa progreselor în alinierea la cerințele Rețelei de Transport Trans-Europene (TEN-T). Situația nu s-a schimbat față de anul 2023, ridicând serioase semne de întrebare privind siguranța și eficiența transportului feroviar, scrie studio-l.online.
Performanță sub așteptări și infrastructură precară
Raportul, bazat pe datele furnizate de Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, arată că întreaga Rețea Centrală este clasificată ca fiind în stare proastă, iar aproape jumătate din Rețeaua Globală este în stare foarte proastă. Performanța operațională a rețelei reprezintă doar 48% din viteza de proiectare, cu limite maxime de 80 km/h, departe de standardele internaționale ce prevăd cel puțin 100 km/h pentru trenurile de marfă.
Rețeaua feroviară moldovenească se întinde pe 1.232 km, majoritatea liniilor fiind neelectrificate și cu o singură cale pe sens. Limitările de sarcină pe osie (22,5 tone față de 25 tone proiectate) și lipsa sistemului european de management al traficului feroviar (ERTMS) accentuează vulnerabilitatea infrastructurii.
Impactul asupra pasagerilor și transportatorilor
Starea precară a rețelei generează întârzieri frecvente, trenuri mai scurte și lipsa confortului pentru pasageri, afectând totodată competitivitatea transportului de marfă într-o economie din ce în ce mai conectată la piața europeană.
Excepții și proiecte de modernizare
Există totuși câteva excepții pozitive, precum sectorul cu ecartament dublu de la Portul Internațional Liber Giurgiulești, care permite tranzitul fără schimbarea boghiurilor. În paralel, autoritățile derulează două proiecte majore de modernizare, cu o finanțare totală de 227 milioane euro:
- Pe Coridorul Sudic (Bender–Basarabeasca–Etulia–Giurgiulești) vor fi reabilitați 185,8 km de cale ferată până în 2027, pentru viteze de până la 100 km/h și sarcină pe osie de 23,5 tone.
- Pe coridoarele Nordic și Central (Vălcineț–Ocnița–Bălți–Ungheni–Chișinău–Căinari) urmează să fie modernizați 128 km de cale ferată, pentru a atinge standardele TEN-T.