Prințul George a mers în clasa întâi. Iată cine l-a însoțit în prima zi de școală!

07/09/2017 -13:26
Imagine

Astăzi, băiețelul Ducilor de Cambridge a mers în prima zi de școală. Acesta a fost însoțit de tatăl său, Prințul William. Din păcate, din cauza celei de-a treia sarcini, Kate nu a putut fi prezentă în prima zi de școală a fiului ei. Totuși, Prințul William s-a ținut de promisiune și a fost cel care și-a însoțit fiul la acest eveniment atât de important din viața lui.

Așa se face că-n această dimineață, în jurul orei nouă, Prințul George și-a făcut apariția, de mână cu tatăl său, la porțile școlii Thomas’s Battersea. Prințul George a pășit în curtea școlii pentru prima oară și a întâlnit-o pe cea care îi va învățătoare în următorii patru ani.Respectuos, Prințul George i-a întins mâna învățătoarei sale și s-a prezentat: George Cambridge. Da, așa apare scris în ”catalog” în dreptul numelui de familie, ”Cambridge”, după titlul nobiliar purtat de părinții săi.Uniforma purtată de George este una specifică școlii pe care o urmează, fiind compusă dintr-un pulover în V, o cămașă albastră, pantaloni scurți, bleumarin, și pantofi negri cu șosete asortate. Palatul Kensington a explicat lipsa Ducesei de Cambridge din prima zi de școală a fiului său printr-un comunicat oficial:[blockquote-quoted]”Din păcate, Ducesa de Cambridge este în continuare indispusă, așadar nu a fost posibil să-l însoțească pe Prințul George în prima zi de școală. Ducele de Cambridge va fi cel care îl va lăsa la școală pe Prințul George, așa cum a fost stabilit”.[/blockquote-quoted]Așadar, Kate suferă de disgravidie și a fost nevoită să ia un repaus total.

sursa