Ceva uimitor se întâmplă în creierul femeilor după o sarcină

Imagine

Până prin anii ’70, creierul uman era privit ca un sistem „cablat” aproape fix, asemenea unui computer ale cărui rețele rămân neschimbate la vârsta adultă. Între timp, neuroștiința a demonstrat contrariul: creierul are o plasticitate remarcabilă și se poate reorganiza de-a lungul vieții. Iar maternitatea pare să fie una dintre perioadele în care această transformare devine vizibilă.

Prima hartă detaliată a creierului feminin pe parcursul unei sarcini

În 2024, neurocercetători din SUA au realizat o hartă detaliată a creierului feminin pe parcursul unei singure sarcini, după ce o participantă a acceptat scanări RMN înainte, în timpul și după gestație. Pe măsură ce nașterea se apropia, cercetătorii au observat un fenomen surprinzător: anumite părți ale creierului se micșorau în volum.

Această metamorfoză a contribuit la lansarea Proiectului Creierului Maternal (Maternal Brain Project – MBP), o inițiativă care își propune să înțeleagă cum se schimbă creierul în timpul maternității — un subiect despre care specialiștii spun că a fost mult timp neglijat.

Un domeniu ignorat: doar 0,5% din studiile de neuroimagistică au vizat sănătatea femeilor

Potrivit neurocercetătoarei Emily Jacobs, liderul MBP la Universitatea din California, Santa Barbara (UCSB), din 1990 doar 0,5% din studiile de neuroimagistică au vizat sănătatea femeilor. Între timp, scanările efectuate pe mai multe mame din 2024 până în prezent ar fi confirmat aceleași pierderi de volum pe scară largă.

Mai mult, cercetătorii ar fi observat și schimbări în sistemul vascular cerebral, precum și în modul în care circulă lichidul cefalorahidian, potrivit informațiilor citate de ScienceAlert.

„Aproape fiecare regiune a creierului se schimbă semnificativ în timpul sarcinii”

„Aproape fiecare regiune a creierului se schimbă semnificativ în timpul sarcinii”, a declarat Jacobs pentru ScienceAlert, adăugând că „sistemul cerebrovascular trece prin adaptări uluitoare”.

Deși rezultatele nu ar fi fost încă publicate oficial într-un jurnal de specialitate, Jacobs afirmă că, din cele aproximativ 400 de regiuni cerebrale examinate, 97% ar fi prezentat modificări în timpul gestației și după naștere.

Specialiștii subliniază că scăderea volumului cerebral nu trebuie interpretată automat ca un semn negativ. Cel mai probabil, aceste schimbări reflectă modul în care creierul se remodelează pentru a deveni mai eficient în noul rol, sugerând o capacitate de adaptare continuă și o plasticitate neuronală impresionantă.

Cum arată monitorizarea: 18 luni, RMN, analize și chestionare

Studiul ar include în prezent 20 de participanți, atât mame la prima și a doua sarcină, cât și grupuri de control (tați și femei care nu sunt însărcinate). Participanții sunt monitorizați timp de 18 luni, prin RMN, analize de sânge și chestionare despre somn și dispoziție.

Echipa ar fi observat că volumul total al creierului scade liniar în timpul sarcinii, înainte de a da semne de revenire parțială după naștere. Schimbările ar apărea constant în aceleași zone: lobii temporali superiori, cortexul prefrontal și regiunile subcorticale.

Următorul pas: cea mai mare bază de date despre creierul matern

Următoarea etapă a proiectului este construirea celei mai mari baze de date de acces liber despre creierul matern din lume, pentru a ajuta cercetătorii să răspundă la întrebări esențiale despre sănătatea femeilor.

Proiectul Global al Creierului Maternal, condus de UCSB în colaborare cu Universitatea din Pennsylvania și institutul spaniol IISGM, își propune să reducă disparitățile de gen din cercetare și să aducă mai multă claritate asupra transformărilor neurologice din timpul maternității.