O femeie din Telenești a născut o fetiță în ambulanță
Medicii unei ambulanțe din Telenești au avut parte de emoții deosebite în dimineața zilei de 20 iunie. O femeie de 26 de ani a adus pe lume o fetiță chiar în ambulanță.
În jurul orei 09:50, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei femei gravide de 26 ani, dintr-o localitate a raionului Telenești, care prezenta toate semnele caracteristice pentru debutul travaliului.
Ajunși la locul solicitării, medicii au constatat că parturienta în 39-40 săptămâni, era la a III-a sarcină și prezenta simptome de debut al nașterii.
„În timpul deplasării la spital, nașterea a survenit spontan, iar venirea pe lume a nou-născutului a fost asistată în ambulanță. Datorită asistenței medicale calificate acordate în timp util și condiții sigure de către membrii echipei SAMU Telenești, nașterea a decurs fără complicații. Femeia a adus pe lume la ora 11:03 o fetiță sănătoasă la termen cu greutatea de 3.200 gr, scorul Apgar de 7-8 puncte”, se arată în comunicatul CNAMUP.
Atât mama, cât și nou-născutul, au fost transportați ulterior la Maternitatea din cadrul IMSP Spitalul Raional Orhei, unde au fost preluați de personalul medical de gardă pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.
„Nașterile în ambulanță sunt rare, dar demonstrează încă o dată importanța intervenției rapide și pregătirea continuă a echipelor de asistență medicală urgență”, au menționat medicii.
VEZI ARTICOLE