Două camere de joacă cu activități interactive, jucării, cărți și televizoare, amenajate la Spitalul pentru Copii nr. 1 din Capitală

05/06/2023 -17:44
Imagine

Micii pacienți ai Spitalului Clinic Municipal pentru Copii nr. 1 din Capitală vor putea, de acum încolo, să se deconecteze de la rutina din salon și să-și găsească o ocupație utilă și relaxantă în timpul de așteptare a procedurilor de tratament.

Pentru copiii internați în secțiile nr. 3 și nr. 5 au fost amenajate două camere de joacă utilate cu pardoseală specială, mobilier, jocuri interactive, jucării, cărți și două televizoare, anunță Primăria Chișinău.

Astfel, în timpul dintre tratamentele din spital, copiiii vor putea petrece timpul într-un mediu prietenos și distractiv, așa încât perioada de spitalizare să nu-i priveze de jocurile ce îi oferă oricărui copil siguranţă și îi creează confort psihologic.