Ce i-a răspuns Marina Cârnaț, însărcinată cu al 9-lea bebeluș, unei femei care i-a transmis un comentariu răutăcios pe Instagram
Marina Cârnaț și soțul ei, Teodor, au anunțat ieri că urmează să devină părinți din nou, cuplul fiind în așteptarea celui de-al nouălea copil. Mămica însărcinată a primit multe mesaje de felicitare și gânduri bune, dar au existat și internauți care i-au criticat această decizie personală a sa, de a aduce pe lume încă un copil.
Deși nu ia în seamă comentariile răutăcioase, mama a opt copii a decis să vorbească public despre un mesaj pe care l-a primit de la o femeie. În context, Marina a rugat-o pe Manuella, fiica sa cea mare, să spună dacă a fost pusă să aibă grijă de frații ei mai mici.
“Nu, așa ceva nu a fost, pentru că sunt și eu copil, iar asta e responsabilitate de adult”, a menționat adolescenta.
“Dacă m-ar ajuta copiii, cred că aș face 20 de copii. Eu nici na-ș putea să las copiii mai mici în seama copiilor mai mari. Nici nu recomand la nimeni. Știu că asta se practică în alte familii, dar nu judecați după voi”, a adăugat Marina Cârnaț.
Amintim că, în prezent, Marina și Teodor Cârnaț cresc împreună 8 copii: Teo, Manuella, Mateo, Teia, Tadeo, Malvina, Tamia și Mia.