Anastasia Nichita, primele declarații de când a devenit mămică
Vicecampioana olimpică la lupte, Anastasia Nichita, a trăit cel mai emoționant moment al vieții sale, devenind mamă pentru prima dată. Sportiva a fost externată dintr-o maternitate privată din Chișinău, după ce a adus pe lume o fetiță sănătoasă, alături de familie și echipa medicală care a asistat-o la naștere.
„Nașterea fetiței noastre este cea mai importantă medalie pentru mine și nu am putut să înțeleg acest sentiment până nu am ținut-o în brațe. Acest țipăt mic de copil chiar a pătruns în inima mea”, a mărturisit tânăra mămică.
Anastasia Nichita a povestit că și-a dorit o naștere naturală, chiar dacă au existat unele riscuri, descriind experiența ca fiind „frumoasă și ușoară”. „Mi-era teamă să nu fie nevoie de cezariană, dar m-am încredințat pe mâinile medicului și totul a decurs bine”, a adăugat ea, mulțumind echipei medicale pentru profesionalism și sprijin.
Soțul sportivei, Valeriu Mircea, a vorbit la rândul său despre emoțiile primelor clipe în care și-a văzut copilul: „Mi s-a trezit instinctul de tată. Am avut tot sprijinul necesar de la medici, care ne-au răspuns la fiecare întrebare și ne-au fost alături.”
Anastasia Nichita a declarat că noul rol de mamă o motivează și mai mult să revină în competiții: „Nu voi mai lupta doar pentru mine, voi lupta și pentru fetița noastră. Sunt sigură că performanțele vor crește.”
Sportiva a împărtășit bucuria și pe rețelele sociale, unde are peste 89.000 de urmăritori: „Ne-am externat din maternitate cu inima plină de emoții pozitive și recunoștință. Am pășit în această nouă etapă a vieții noastre cu multă dragoste și entuziasm, pregătiți să descoperim fiecare clipă magică alături de micuța noastră minune.”
VEZI ARTICOLE