Vicepreședinte al raionului Orhei, documentat pentru coruperea participanților la mitingul opoziției din 26 iulie

01/08/2025 -14:32
Imagine

Unul dintre vicepreședinții raionului Orhei se numără printre persoanele documentate de polițiști pentru coruperea participanților la mitingul opoziției, desfășurat pe 26 iulie la Chișinău. Potrivit Poliției Republicii Moldova, acesta ar fi remunerat financiar mai multe persoane chiar în sediul unui partid politic din Orhei.

„În cadrul documentării, câteva persoane au declarat că, după cum li s-a promis, la întoarcerea de la protest au fost remunerate de către acesta cu câte 300 de lei fiecare”, a precizat Poliția.

Oamenii legii investighează mai multe cazuri în care participanții la proteste ar fi fost plătiți pentru prezență. Recent, poliția a anunțat că 13 persoane din Orhei sunt documentate, după ce ar fi primit bani pentru a participa la mitingul organizat de partidele de opoziție.

Reamintim că pe 26 iulie, formațiunile politice de opoziție – Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), PSRM, precum și partidele „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei” – au organizat un protest în scuarul din fața Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău.

În fața mulțimii, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a recunoscut că un număr mai mare de simpatizanți urmau să ajungă la miting în mod organizat, însă „cel puțin jumătate din participanți au fost opriți pe drumurile din țară”.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a negat orice legătură cu persoanele care ar fi împărțit bani și a anunțat demararea unei anchete interne.