Consiliul Republican al PSRM a anunțat formarea în Parlament a fracțiunii socialiștilor
Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a anunțat marți, 21 octombrie, formarea oficială a Fracțiunii Socialiștilor în noul Parlament. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Republican, unde a fost analizată situația politică de după alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.
Sursa foto: PSRM
În cadrul ședinței, liderii PSRM au criticat procesul electoral, susținând că „alegerile parlamentare care au avut loc nu au fost nici libere, nici corecte”, acuzând presiuni administrative, implicare externă și „represiuni politice”. Socialiștii au reiterat că au inițiat unirea forțelor de opoziție și suveraniste, semnând Declarația privind politica suverană a Republicii Moldova, subliniind că „loialitatea față de principii și interesele naționale este mai importantă decât mandatele parlamentare”.
Noua fracțiune a socialiștilor își va baza activitatea pe trei principii esențiale: Suveranitate, Dreptate socială și Valori tradiționale. „Vom fi o opoziție cu adevărat a poporului”, se arată în Declarația PSRM adoptată la finalul Consiliului Republican.
Reamintim că Partidul Comuniștilor a anunțat anterior formarea unei fracțiuni separate în Parlament, după reuniunea Comitetului Central. Atât PSRM, cât și PCRM au participat la alegerile din 28 septembrie pe listele Blocului Electoral Patriotic (BEP). În urma scrutinului, alianța formată din socialiști, comuniști și „Viitorul Moldovei” a obținut 26 de mandate în noul Legislativ.