Un polițist ucrainean și-a lăsat soția la graniță și a fugit în Moldova
26/08/2025 -09:30
Imagine
Un polițist din regiunea Zaporojie se deplasa pe traseul Odesa – Ismail împreună cu soția sa, la volanul unui automobil Mercedes-Benz. La un moment dat, acesta a oprit brusc, a sărit din mașină și a fugit în Republica Moldova.
Cazul a avut loc la punctul de trecere „Palanca” pe 24 august, transmite mybusiness.md.
Potrivit informațiilor, prin acest gest el a încercat să evite mobilizarea în Forțele Armate ale Ucrainei.
Ucraineanul a reușit să treacă frontiera cu Republica Moldova. Deocamdată nu există informații despre soarta ulterioară a polițistului.
Soția lui a rămas nedumerită. Ea a declarat că nu știa nimic despre intenția soțului de a fugi din țară. Potrivit femeii, ei mergeau la Ismail pentru a alege un apartament.