Tragedie în Kosovo. Atac armat asupra unui autobuz cu elevi. Doi copii şi şoferul au fost ucişi

27/11/2021 -16:39
Imagine

Atac armat în Kosovo asupra unui autobuz cu elevi.

Trei oameni au fost ucişi, iar unul a fost rănit după ce un individ necunoscut a deschis focul asupra vehiculului. Victimele sunt doi elevi şi şoferul autobuzului, transmite publika.md.

Persoana rănită este un minor de 14 ani şi a fost internat în stare stabilă. Atacul a fost comis în momentul în care elevii se întorceau de la şcoală. Individul care a comis crima purta mască. 

Poliţiştii au anunţat că a fost un singur atacator şi că fac tot posibilul să-l găsească.

Una dintre ipotezele luate în calcul este că atacul a fost comis în urma unui conflict dintre două companii locale de autobuze. Toate circumstanţele urmează a fi stabilite.