Permisele de conducere moldovenești, recunoscute în Italia și Marea Britanie fără examene suplimentare
Permisele de conducere eliberate de autoritățile Republicii Moldova vor fi recunoscute oficial în Italia și în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, fără a fi necesară susținerea unor examene suplimentare. Decizia vine în urma aprobării, miercuri, 30 iulie, de către Cabinetul de miniștri de la Chișinău, a două acorduri importante privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere, potrivit Moldova1.
Vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe, a anunțat că Memorandumul de înțelegere cu Regatul Unit, semnat la Londra pe 21 iulie 2025, va intra în vigoare începând cu 1 august. Astfel, moldovenii stabiliți în Marea Britanie de mai puțin de cinci ani vor putea preschimba permisul de conducere fără examene teoretice sau practice.
„Marea Britanie a inclus Republica Moldova în lista statelor ale căror permise de conducere sunt recunoscute, alături de țările UE și alte 22 de state non-UE. Este o măsură importantă care reduce costurile administrative și de asigurare pentru cetățenii noștri”, a declarat Mihai Popșoi.
Permisul britanic convertit va reflecta vechimea în conducere și data eliberării permisului moldovenesc, ceea ce poate ajuta la obținerea unor tarife mai mici la asigurări auto.
Premierul Dorin Recean a subliniat: „În curând, când vom deveni membri ai Uniunii Europene, vom beneficia și de alte facilități similare”.
Totodată, Executivul a aprobat și Acordul cu Republica Italiană, semnat la Roma pe 9 iulie 2025. Acesta permite preschimbarea rapidă și simplificată a permiselor pentru cetățenii cu reședință permanentă în Italia sau Moldova, fără examene suplimentare.
„Este un sprijin concret pentru cea mai numeroasă diasporă a noastră – cea din Italia. Acordul va contribui la mobilitatea cetățenilor, fără examene suplimentare, în baza unui cadru juridic clar și eficient”, a mai spus Mihai Popșoi.
Republica Moldova are acorduri similare cu Letonia, Spania, Grecia, Israel, Turcia, Albania și Lituania. Un acord cu Franța a fost parafat și urmează să intre în vigoare, iar cu Irlanda au fost inițiate negocierile.