Violeta Scrișu a explicat de ce nu va prelua numele lui Dorin Galben după nuntă

22/06/2026 -22:24
Imagine

La câteva săptămâni după nunta care a atras atenția întregului online moldovenesc, Violeta Scrișu a vorbit deschis despre unul dintre subiectele care au stârnit curiozitatea urmăritorilor săi. Invitată într-un interviu realizat de soțul ei, Dorin Galben, jurnalista și profesoara de dicție a dezvăluit că nu intenționează să renunțe la numele său de familie după căsătorie.

Potrivit acesteia, numele „Scrișu” reprezintă mai mult decât o simplă identitate din acte. Este numele sub care și-a construit cariera, proiectele și imaginea publică de-a lungul anilor.

În cadrul discuției, Violeta a oferit detalii și despre nunta organizată după 12 ani de relație, despre alegerea controversată a dress code-ului negru, dar și despre provocările întâmpinate în timpul pregătirii evenimentului, care a durat aproape doi ani.

Cei doi au vorbit și despre construcția casei lor, planurile de viitor, afacerea cu levănțică la care Violeta a renunțat, dar și despre schimbările pe care le aduce căsătoria după mai bine de un deceniu petrecut împreună.

Interviul a fost publicat pe canalul de YouTube al lui Dorin Galben și a adunat rapid mii de vizualizări și comentarii.

Sursa: Dorin Galben Podcast