Uniunea Europeană condamnă alegerile locale din Georgia, afectate de reprimare și lipsă de competitivitate

06/10/2025 -13:54
Imagine

Uniunea Europeană a criticat dur alegerile locale desfășurate în Georgia în weekend, subliniind că scrutinul a avut loc „într-o perioadă de reprimare extinsă a disidenței”, conform unui comunicat comun al șefei politicii externe a UE, Kaja Kallas, și comisarului pentru extindere, Marta Kos, informează DPA.

Sursa foto: Katharina Schröder/dpa

„Luni de raiduri asupra mass-mediei independente, adoptarea unor legi care vizează societatea civilă, încarcerarea opozanților și activiștilor, precum și modificări ale codului electoral care favorizează partidul aflat la guvernare au redus drastic posibilitatea organizării unor alegeri competitive”, se arată în declarație.

https://twitter.com/MartaKosEU/status/1974880009241477606?ref_src=twsrc…

O mare parte a opoziției a boicotat alegerile, iar prezența la vot a fost relativ scăzută.

În contextul posibilelor noi proteste de amploare împotriva guvernului, Kallas și Kos au făcut apel la calm și reținere, îndemnând autoritățile georgiene să respecte drepturile cetățenilor la libertatea de întrunire și exprimare.

În capitala Tbilisi, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă imediat după vot pentru a protesta împotriva tendințelor tot mai autoritare ale partidului aflat la putere, Georgian Dream.

Potrivit Ministerului Sănătății, în confruntările cu forțele de ordine au fost răniți 21 de polițiști și șase demonstranți, iar mai mulți suspecți de organizare a protestelor au fost arestați. Premierul Irakli Kobakhidze a calificat tulburările drept o tentativă de lovitură de stat.

Duminică, câteva sute de manifestanți s-au adunat în fața clădirii Parlamentului din Tbilisi, fără incidente raportate până seara. Ministerul de Interne a avertizat protestatarii să nu continue acțiunile din noaptea precedentă, amenințând cu o reacție dură.

Georgia se confruntă cu o criză politică de aproape un an, după alegerile parlamentare controversate, în care partidul Georgian Dream și-a declarat victoria, iar opoziția pro-occidentală a boicotat Parlamentul. Suspendarea de către Kobakhidze a obiectivului constituțional al integrării în UE a declanșat săptămâni de proteste masive în Tbilisi și alte orașe.