Consiliul Municipal Chișinău a aprobat marți, 9 iunie, reorganizarea a două instituții de învățământ din capitală. Gimnaziul „Dumitru Matcovschi” va fi transformat în liceu, iar Gimnaziul „Adrian Păunescu” va deveni complex educațional gimnaziu-grădiniță, cu implementarea programului educațional Waldorf.
Potrivit Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, decizia privind transformarea Gimnaziului „Dumitru Matcovschi” în Liceul Teoretic „Dumitru Matcovschi” a fost luată în urma solicitărilor venite din partea părinților și a conducerii instituției.
Șeful adjunct al DGETS, Andrei Pavaloi, a declarat că instituția dispune de câte două clase paralele pentru fiecare nivel de studiu, de la clasa I până la clasa a IX-a, iar numărul elevilor și rezultatele școlare au crescut constant în ultimii ani.
Autoritățile susțin că liceul dispune de spații suficiente pentru deschiderea a încă șase clase paralele, fără riscul supraaglomerării. Proiectul a fost susținut de 37 de consilieri municipali.
În aceeași ședință, aleșii locali au aprobat și reorganizarea Gimnaziului „Adrian Păunescu” în Complexul educațional gimnaziu-grădiniță „Adrian Păunescu”, care va funcționa după principiile programului Waldorf.
Potrivit reprezentanților DGETS, decizia vine în contextul cererii tot mai mari pentru educația Waldorf, în special în sectoarele Centru și Botanica ale capitalei.
Clasele Waldorf urmează să fie deschise începând cu 1 septembrie, iar grupele de grădiniță vor fi create după finalizarea lucrărilor de renovare și adaptare a spațiilor. Estimările preliminare arată că investițiile necesare pentru reconfigurarea instituției ar putea ajunge la aproximativ trei milioane de lei.
Autoritățile au precizat că noul complex educațional va funcționa separat de Liceul Waldorf din Chișinău, însă va aplica aceeași metodologie educațională.
Proiectul a fost aprobat cu votul a 41 de consilieri municipali.
Tot în cadrul ședinței, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat transmiterea unor echipamente digitale către mai multe grădinițe din capitală, în cadrul unui proiect de îmbunătățire a calității educației, implementat cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării.