Trump a declarat că economia Rusiei ”se duce la dracu”, iar armata lui Putin a încetat să mai cucerească teritorii în Ucraina
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că economia Rusiei se află într-o stare gravă din cauza războiului din Ucraina, iar armata rusă „practic a încetat să mai cucerească teritorii”. „Le merge foarte prost, având în vedere că au mizat totul. Economia lor se prăbușește. Bombardează totul, dar cuceresc foarte puțin, dacă mai cuceresc ceva. De fapt, pierd teritorii”, a spus Trump jurnaliștilor la Casa Albă.
Foto: whitehouse.gov
Trump s-a declarat „foarte dezamăgit” de președintele rus Vladimir Putin, deoarece acesta refuză să oprească războiul, care „ar fi trebuit să se încheie deja”. Liderul de la Casa Albă a subliniat că lipsa progreselor pe front „dăunează reputației Rusiei” și i-a îndemnat pe jurnaliști să analizeze cât de puține teritorii au fost cucerite de trupele ruse în ultima lună, nu doar numărul tot mai mare de drone folosite în atacuri.
Trump a afirmat că, dacă armata SUA ar fi fost în locul celei ruse, ar fi încheiat un astfel de război „într-o săptămână”.
Pe 23 septembrie, Trump s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la New York, în marja Adunării Generale a ONU. Ulterior, pentru prima dată, a declarat că Kievul poate câștiga războiul împotriva Moscovei, poate recupera teritoriile pierdute și „poate chiar mai mult”. În contextul actual, Trump a numit Rusia „un tigru de hârtie” cu o economie în colaps și a subliniat că „acum este momentul ca Ucraina să acționeze”.
Potrivit The Wall Street Journal, consilieri ai Casei Albe l-au informat pe Trump că Ucraina pregătește o nouă ofensivă, pentru care va avea nevoie de informații din partea serviciilor americane de informații. Ei au subliniat că Rusia a obținut doar succese minore în ultimii ani.
Surse citate de The Washington Post susțin că schimbarea bruscă de ton a liderului american face parte dintr-o strategie de negociere a Washingtonului, menită să pună presiune pe Kremlin. Un oficial a declarat că Trump „s-a săturat de Putin” și ia în calcul noi sancțiuni împotriva Rusiei.