SUA au folosit pentru prima dată drone marine de atac împotriva Iranului

13/07/2026 -23:38
Imagine

Armata Statelor Unite a anunțat că a lansat drone marine de atac unidirecționale asupra portului iranian Bandar Abbas, marcând prima utilizare în luptă a acestui tip de armament, relatează AFP și News.

Potrivit Comandamentului Militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), trei drone marine de tip Corsair au atacat duminică o instalație de mentenanță destinată submarinelor și navelor militare din portul Bandar Abbas, situat în sudul Iranului.

Insert Embed Code

Drone fără pilot au lovit infrastructura navală

CENTCOM susține că atacurile au avut ca scop reducerea capacităților Iranului de a desfășura operațiuni împotriva navelor comerciale din regiune.

„Aceste lovituri au degradat capacitățile Iranului de a continua să atace nave comerciale”, a transmis comandamentul american.

Armata SUA a publicat și imagini video în care apar dronele lovind infrastructura portuară și provocând explozii pe două cheiuri.

Ce sunt dronele marine Corsair

Dronele Corsair sunt nave de suprafață fără pilot dezvoltate de compania americană Saronic Technologies, cu sediul în Texas.

Acestea au o lungime de aproximativ 7,3 metri, sunt propulsate cu motor diesel și pot opera autonom pe mare.

Sistemul permite lansarea și recuperarea dronelor de către nave militare fără ca acestea să fie nevoite să revină în port.

Folosite anterior într-o misiune de salvare

Dronele Corsair au fost desfășurate pentru prima dată în Orientul Mijlociu în luna martie.

Luna trecută, armata americană a utilizat o astfel de dronă într-o operațiune de salvare a doi aviatori, după prăbușirea elicopterului în care se aflau.

Atacul asupra portului Bandar Abbas reprezintă însă prima utilizare confirmată a acestor drone în operațiuni de luptă.