Uniunea Europeană elimină scutirea de taxe vamale pentru coletele cu o valoare de până la 150 de euro, o facilitate de care au beneficiat până acum platforme precum Temu și Shein.
Potrivit The Guardian, noile reguli prevăd aplicarea unei taxe de 3 euro pentru coletele de mică valoare. Măsura urmărește să reducă numărul importurilor ieftine, în special din China, și să protejeze comercianții europeni.
Datele Comisiei Europene arată că numărul coletelor cu valoare redusă importate în UE a crescut de la 1,3 miliarde în 2022 la 5,9 miliarde în 2025, iar aproximativ 90% dintre acestea provin din China.
Oficialii europeni susțin că dezvoltarea comerțului online a afectat comerțul tradițional și piața muncii. Totodată, un studiu al UE arată că aproximativ 60% dintre produsele importate online din afara blocului comunitar nu respectă standardele europene de siguranță.
Noile taxe vor fi aplicate și în Irlanda de Nord, în baza acordurilor post-Brexit, iar Regatul Unit intenționează să introducă taxe similare pentru coletele de mică valoare începând cu octombrie 2028.
Sursa: logos-press.md