Procurorii DIICOT și polițiștii au desfășurat 27 de percheziții în județul Bihor, într-un dosar care vizează o grupare suspectată de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și exploatarea persoanelor vulnerabile.
Anchetatorii susțin că gruparea, activă din 2020, s-ar fi prezentat drept o asociație umanitară care oferea servicii sociale și medicale, însă ar fi obținut bani din donații, sponsorizări și prestațiile sociale ale beneficiarilor.
În timpul descinderilor, autoritățile au găsit condiții improprii în centrele pentru vârstnici, un seif zidit într-un perete în care se aflau sume importante de bani și un cimitir improvizat pe un câmp. De asemenea, anchetatorii au constatat că unii angajați administrau medicamente fără pregătire medicală, identificându-le doar după culoarea cutiilor.
Investigațiile continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a persoanelor implicate.
Sursa: Mediafax