Cei doi polițiști de patrulare care au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei, au decedat la spital. Oamenii legii se aflau pe acostament, lângă autospeciala de serviciu cu girofarul pornit, în momentul în care au fost izbiți violent de un Volkswagen.
Victimele au fost transportate în stare extrem de gravă la spital, însă medicii nu au reușit să le salveze viața.
Poliția investighează circumstanțele tragediei și urmează să stabilească toate detaliile producerii accidentului.