Mesajul Maiei Sandu de Ziua Iei: „Să purtăm ia cu bucurie și să păstrăm în suflet tot ceea ce reprezintă”

24/06/2026 -10:25
Imagine

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Universale a Iei, sărbătorită anual pe 24 iunie în Republica Moldova, România și comunitățile românești din întreaga lume.

De Ziua Universală a Iei, celebrăm unul dintre cele mai frumoase simboluri ale identității noastre. Purtată oriunde se vorbește și se simte românește, ia ne amintește că tradițiile autentice nu se pierd odată cu trecerea timpului, ci continuă să inspire, să apropie și să își găsească locul în fiecare generație.

Fiecare ie este expresia măiestriei, creativității și sensibilității artizanilor care duc mai departe acest meșteșug, evocând moștenirea comunităților unde a prins viață. Să purtăm ia cu bucurie și să păstrăm în suflet tot ceea ce reprezintă.

*Din colecția doamnei Varvara Buzilă, cercetătoare, etnografă și profesoare universitară. Întâmpinarea oaspeților cu pâine și sare. Fotografie, 1959.