În timp ce Vladimir Putin încearcă să negocieze cu noile autorități din Siria pentru menținerea bazelor militare rusești, Statele Unite au decis să își desfășoare propriul contingent militar în țară. SUA se pregătesc să amplaseze trupe pe o bază aeriană din Damasc, cu scopul de a facilita încheierea unui acord de securitate între Siria și Israel, au declarat pentru Reuters șase surse apropiate situației, scrie Reurters, citat de The Mosow Times.
Această mișcare este interpretată ca un semn al reorientării strategice a Washingtonului în regiune, după ce, acum aproape un an, regimul lui Bashar al-Assad, aliat al Iranului și Rusiei, a fost înlăturat de la putere. În plus, în perioada mai-iunie, SUA au ridicat o parte din sancțiunile impuse Siriei (cu excepția celor legate de Assad și apropiații săi), iar săptămâna aceasta au prezentat Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluție pentru ridicarea sancțiunilor impuse președintelui sirian Ahmed al-Sharaa, care urmează să se întâlnească luni la Casa Albă cu Donald Trump.
Contingentul american va fi amplasat în zona sudică a Damasc-ului, care este preconizată să devină o zonă demilitarizată în cadrul unui pact de neagresiune între Siria și Israel, mediat de administrația Trump. Surse Reuters, inclusiv oficiali occidentali și un reprezentant al Ministerului Apărării din Siria, au confirmat că SUA intenționează să folosească această bază pentru monitorizarea respectării acordului.
La mijlocul lunii octombrie, Ahmed al-Sharaa a vizitat Moscova, unde a discutat cu Putin, încercând să obțină sprijinul Rusiei pentru a tempera cererile israeliene privind extinderea zonei demilitarizate la sudul Siriei. El a propus chiar amplasarea militarilor ruși la granița siriano-israeliană.
Însă Pentagonul a intensificat în ultimele două luni pregătirile pentru primirea trupelor americane pe baza din Damasc. Un oficial militar occidental a declarat pentru Reuters că americanii au inspectat deja pista de aterizare și au constatat că aceasta este pregătită pentru utilizare imediată. Negocierile tehnice vizează utilizarea bazei pentru logistică, supraveghere, realimentare și operațiuni umanitare, menținându-se totodată sub controlul autorităților siriene.
În paralel, în negocierile de la Moscova s-a discutat menținerea bazelor rusești din Latakia și Tartus, pe coasta de vest a Siriei. „Respectăm toate acordurile semnate și lucrăm la actualizarea relațiilor noastre”, a declarat atunci al-Sharaa.
Cu toate acestea, în contextul conflictului continuu din Ucraina, Rusia pierde influență în Orientul Mijlociu, unde încerca să se poziționeze ca un actor regional puternic în opoziție cu Occidentul, consideră Hanna Notte, expertă berlineză în politica externă a Rusiei și Orientului Mijlociu și cercetătoare senioră invitată la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale. „În ceea ce privește procesele majore, principalii actori din regiune nu mai privesc către Moscova”, iar acest lucru s-a confirmat prin absența Rusiei din acordurile privind soluționarea conflictului din Fâșia Gaza, subliniază Notte.
Sursa foto: The White House