Un eveniment uluitor a intrat în istoria medicinei! Pe 26 iulie, în Ohio, SUA, s-a născut Thaddeus Daniel Pierce, un băiețel care s-a dezvoltat dintr-un embrion înghețat în urmă cu 30 de ani.
Mama lui, Lindsey Pierce, povestește că nașterea a fost dificilă, dar atât ea, cât și micuțul sunt acum bine. „Este atât de liniștit... Suntem uimiți că avem acest bebeluș prețios!”, a declarat Lindsey pentru technologyreview.com.
Povestea a început în 1994, când Linda Archerd, pe atunci în încercarea de a deveni mamă, a creat patru embrioni prin fertilizare in vitro. Unul a fost implantat imediat, aducând pe lume o fetiță sănătoasă, iar ceilalți trei au rămas crioconservați timp de trei decenii.
Ani mai târziu, după ce a intrat la menopauză și a renunțat la ideea de a mai avea copii, Linda a decis să ofere embrionii spre adopție, dorindu-și să știe cui îi donează și să aibă posibilitatea de a cunoaște bebelușii care se vor naște.
Prin programul Snowflakes, specializat în adopția de embrioni greu de plasat, Lindsey și soțul ei, Tim, care încercau de șapte ani să devină părinți, au fost aleși pentru a duce mai departe viața păstrată în laborator mai bine de o generație.
Pe 14 noiembrie, doi embrioni au fost transferați în uterul lui Lindsey, iar unul dintre ei a prins viață, transformându-se în băiețelul care acum a doborât recordul medical.
Linda, mama biologică, încă nu și-a văzut fiul născut după 30 de ani de așteptare, dar spune că asemănarea cu fiica ei este izbitoare: „Am scos albumul cu fotografii din copilărie și le-am comparat. Nu există nicio îndoială că sunt frați. Este un vis devenit realitate!”.
„Nu am făcut asta pentru un record”, spune Lindsey. „Doar voiam să fim părinți… și acum avem minunea noastră!”