Actorul american Sean Penn, distins duminică cu cel de-al treilea său premiu Oscar la o ceremonie la care a fost absent, se află la Kiev pentru a „susține Ucraina” și urma să fie primit luni de președintele Volodimir Zelenski, a declarat pentru AFP un oficial ucrainean de rang înalt.
„El este în Ucraina, dar este o vizită privată”, a precizat oficialul. „Vrea pur și simplu să susțină Ucraina”, a mai spus acesta.
Sean Penn, unul dintre susținătorii Kievului la Hollywood, a vizitat Ucraina în mai multe rânduri de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022. Potrivit unei alte surse ucrainene citate de AFP, actorul în vârstă de 65 de ani intenționează ca, ulterior, să meargă și „pe front”.
Recompensat la categoria „cel mai bun rol secundar masculin” pentru filmul „One Battle After Another”, Sean Penn nu a urcat pe scenă la Dolby Theatre, în cadrul ceremoniei.
Actorul este, totodată, corealizatorul documentarului „Superpower” (2023), filmat la începutul războiului din Ucraina și dedicat lui Volodimir Zelenski, el însuși fost actor și umorist. Documentarul, prezentat în avanpremieră la Festivalul de Film de la Berlin în 2023, urmărește parcursul lui Zelenski de la comediant la lider în timp de război.
În timpul interviurilor realizate în primele luni ale invaziei, Penn și Zelenski au declarat că au legat o prietenie profundă. În 2025, Sean Penn și Bono au lansat, la Festivalul de la Cannes, un apel către Occident pentru susținerea Ucrainei, pozând pe covorul roșu alături de militari ucraineni.