Rusia susține că Ucraina a încercat să-i atace o centrală nucleară

07/10/2025 -15:19
Imagine

Compania rusă de stat pentru energie nucleară, Rosenergoatom, a anunțat marți că o dronă ucraineană a încercat să lovească centrala nucleară Novovoronezh din regiunea Voronej, situată la granița cu Ucraina, transmite Reuters.

Centrala nucleară Novovoronezh din Rusia. Foto: Nikita Shvetsov / AFP / Profimedia

Potrivit comunicatului Rosenergoatom, drona a fost „neutralizată prin mijloace tehnice” și a explodat după ce a lovit un turn de răcire al centralei. Nu au fost raportate pagube materiale semnificative sau răniți, însă explozia a lăsat o pată neagră pe turnul afectat. Funcționarea în siguranță a centralei nucleare este asigurată, iar nivelurile de radiații rămân normale și neschimbate, notează Hotnews.

Ucraina nu a reacționat oficial la acest incident, descris de Rosenergoatom ca „un alt act de agresiune al forțelor armate ucrainene împotriva centralelor nucleare rusești”.

Anterior, Moscova a acuzat Kievul de atacuri similare asupra centralelor nucleare din regiunile Kursk și Smolensk, în vestul Rusiei. Pe de altă parte, Ucraina a acuzat Rusia că provoacă în mod deliberat riscuri de radiații la centralele nucleare aflate pe teritoriul său.