Circulația rutieră va fi restricționată temporar în centrul municipiului Chișinău, duminică, 21 iunie, în legătură cu desfășurarea marșului „Chișinău Pride”, organizat în cadrul Festivalului Moldova Pride 2026, informează știri.md.
Potrivit Poliției Republicii Moldova, restricțiile vor fi aplicate în intervalul orar 12:00–14:00 și vor viza mai multe artere importante din centrul Capitalei.
Astfel, traficul va fi limitat pe următoarele tronsoane:
- strada București, pe segmentul cuprins între străzile Ismail și Serghei Lazo;
- strada Serghei Lazo, pe segmentul cuprins între străzile București și Mihail Kogălniceanu.
Pe durata evenimentului, polițiștii vor asigura fluidizarea traficului și vor dirija circulația în zonele afectate de restricții.
Oamenii legii recomandă șoferilor să respecte indicațiile agenților de circulație, să manifeste răbdare și să opteze pentru rute alternative, pentru a evita eventualele ambuteiaje.
Festivalul Moldova Pride 2026 se desfășoară în perioada 14–21 iunie și are ca temă principală recunoașterea legală a relațiilor dintre persoanele de același sex.
Evenimentul se va încheia duminică, prin marșul „Chișinău Pride”. Participanții sunt așteptați să se adune la ora 12:00, la intersecția străzilor București și Ismail, după care vor porni într-un marș prin centrul municipiului Chișinău.
Autoritățile anunță că vor monitoriza desfășurarea evenimentului și vor interveni pentru menținerea ordinii publice și siguranței participanților la trafic.