Parlamentul Ucrainei l-a demis marți pe procurorul general Ruslan Kravchenko, pe fondul unei confruntări între Parchetul General și instituțiile anticorupție din țară. Decizia a fost adoptată în unanimitate, toți cei 317 deputați prezenți votând pentru demitere, scrie The Kyiv Independent.
Votul intervine în contextul unei anchete a Biroului Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) privind o presupusă grupare infracțională care ar fi protejat centre de apeluri implicate în fraude și ar fi facilitat spălarea a milioane de grivne.
Conflict între Parchetul General și instituțiile anticorupție
Tensiunile s-au amplificat după ce Kravchenko a anunțat acuzații împotriva conducerii NABU.
NABU și Parchetul Specializat Anticorupție (SAPO) au susținut că acțiunile procurorului general ar face parte dintr-un efort mai amplu de subminare a independenței instituțiilor anticorupție.
Înaintea votului din Parlament, Kravchenko le-a cerut deputaților să nu ia decizia sub „presiune” și a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi utilizat instituția în scopuri politice.
„Nu am semnat nicio decizie procedurală motivată politic, nici în ceea ce privește reprezentanții opoziției, nici membrii partidului politic de la guvernare”, a declarat Kravchenko.
Kravchenko a plecat la Paris înaintea votului
În noaptea de 13 spre 14 septembrie, Ruslan Kravchenko a părăsit Ucraina. Potrivit Ukrainska Pravda, acesta a plecat la Paris pentru o perioadă de cinci zile, pentru a participa la un eveniment dedicat copiilor din Ucraina.
Deplasarea a atras atenția presei ucrainene în contextul tensiunilor dintre Parchetul General și instituțiile anticorupție și al votului privind demiterea sa.
Ruslan Kravchenko a respins acuzațiile privind existența unor decizii motivate politic în activitatea sa.