Premierul francez Sébastien Lecornu a demisionat la doar 14 ore după anunțarea noului guvern. Piețele reacționează negativ, euro se depreciază

06/10/2025 -10:38
Imagine

Premierul francez Sébastien Lecornu a demisionat luni dimineață, la doar 14 ore după ce a anunțat noua componență a cabinetului său, în contextul unor presiuni intense din partea aliaților și a opoziției, care amenințau cu inițierea unei moțiuni de cenzură pentru răsturnarea executivului. Decizia sa, fără precedent în istoria recentă a Franței, a generat tensiuni pe piețele financiare, determinând scăderea acțiunilor franceze și deprecierea monedei euro, relatează Reuters.

Sursa foto: AFP

Lecornu, considerat un apropiat al președintelui Emmanuel Macron, fusese numit în funcție în urmă cu o lună, devenind al cincilea premier al Franței din ultimii doi ani. După săptămâni de consultări, acesta își anunțase duminică miniștrii, iar prima ședință de guvern era programată pentru luni după-amiază.

Componența cabinetului a stârnit critici atât din partea opoziției – care a acuzat o orientare prea conservatoare – cât și din partea unei părți a susținătorilor lui Macron, care au considerat guvernul prea moderat. Într-un Parlament fragmentat, fără o majoritate stabilă, presiunea politică a devenit insuportabilă.

Palatul Élysée a confirmat luni dimineață acceptarea demisiei de către președintele Macron: „Domnul Sébastien Lecornu a prezentat președintelui Republicii demisia guvernului său, iar aceasta a fost acceptată”, a transmis administrația prezidențială.

Adunarea Națională, dominată de grupuri rivale, este blocată de luni de zile, iar criza politică s-a adâncit după alegerile anticipate convocate anul trecut de Macron, care au produs un legislativ și mai divizat.

Liderul extremei drepte, Jordan Bardella, președintele Rassemblement National, a cerut dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate: „Nu poate exista o revenire la stabilitate fără o întoarcere la urne și dizolvarea Adunării Naționale”, a declarat acesta.

În urma demisiei, indicele CAC 40 de la Paris a scăzut cu 1,5%, înregistrând cea mai slabă performanță din Europa. Acțiunile marilor bănci franceze, precum BNP Paribas, Société Générale și Crédit Agricole, au pierdut între 4% și 5%, reflectând incertitudinea politică ce apasă asupra economiei franceze.