Perry Samson, profesor emerit de științe atmosferice la University of Michigan (SUA), spune că a trăit una dintre cele mai rare și periculoase experiențe posibile: a ajuns cu mașina în interiorul unei tornade și a scăpat cu viață. „Mulți compară sunetul unei tornade cu cel al unui tren de marfă, dar de aproape seamănă mai mult cu o mie de motoare de avion urlând simultan”, povestește cercetătorul, citat de ScienceAlert, subliniind că realitatea nu are nimic „cinematografic” — e mult mai înfricoșătoare și imprevizibilă.
Foto: Dr. Mike Coniglio/NOAA NSSL/VOR...
Incidentul s-a produs în nord-vestul statului Kansas, în timp ce Samson analiza o furtună de tip supercelulă împreună cu studenții. „Cerul era atât de întunecat încât am aprins farurile în plină zi. Dintr-odată, o tornadă s-a format și s-a îndreptat direct spre noi. Studenții au reușit să scape, dar mașina mea a fost înghițită de resturi zburătoare atât de dense încât nu mai vedeam nimic”, își amintește el. Într-o fracțiune de secundă, a luat o decizie disperată: a întors mașina „direct în vânt”, sperând că astfel va rămâne lipită de sol.
Descrierea din interior e brutală: presiunea se schimbă rapid, urechile dor „ca într-o menghină”, iar vântul lovește ca un obiect solid, cu viteze ce pot depăși 240 km/h. Nu există un „ochi” clar, ci întuneric total — pământ, copaci și resturi aruncate în toate direcțiile. „În timp ce obiecte loveau parbrizul, mă temeam că voi fi zdrobit… am rămas ghemuit și am așteptat”, spune Samson. După trecerea tornadei, liniștea i s-a părut ireală: mașina era plină de noroi, antena îndoită, iar resturi erau înfipte în caroserie.
În context, Samson explică și cum se formează tornadele: combinația „perfectă” dintre aer cald și umed la sol, aer mai uscat deasupra, un strat care ține energia „blocată”, ciocnirea maselor de aer și vânturi care induc rotația, amplificate de curentul jet la altitudine.
Tornadele pot atinge viteze extreme (în unele cazuri până la 482 km/h) și pot distruge pe lățimi de peste 1,5 km, iar traiectoria lor rămâne greu de anticipat — motiv pentru care, la alertă, prioritatea este adăpostirea imediată. „Experiența m-a convins de un lucru: natura nu poate fi controlată… cel mai înțelept este să fii pregătit și să o respecți”, concluzionează profesorul.