Peste 40 de persoane, bănuite într-un dosar de organizație criminală și spălare de bani. Percheziții inclusiv în două penitenciare

01/04/2026 -13:16
Imagine

Peste 40 de persoane, cu vârste între 25 și 58 de ani, sunt bănuite într-o cauză penală privind crearea sau conducerea unei organizații criminale și spălarea banilor. În cadrul anchetei desfășurate în perioada 2025–2026, oamenii legii au documentat activitatea mai multor persoane implicate în susținerea rețelei criminale.

În cadrul investigațiilor au fost efectuate peste 20 de percheziții în mai multe localități din țară, inclusiv Chișinău, Stăuceni și Ialoveni, precum și în Penitenciarul nr. 4 și Penitenciarul nr. 15 Cricova.

Potrivit autorităților, în urma perchezițiilor au fost ridicate peste 20 de telefoane mobile și tablete, cartele SIM, înscrisuri de ciornă, carduri bancare și informații relevante privind primirea, extragerea și transferul mijloacelor financiare către așa-numitul „obșceac” – fond criminal constituit din contribuțiile deținuților, alimentat inclusiv prin comiterea infracțiunilor pe teritoriul țării. De asemenea, au fost ridicate obiecte confecționate în penitenciare și destinate comercializării pe teritoriul acestora, precum și două automobile.

Investigațiile au scos la iveală și implicarea unui fost angajat al unui penitenciar din țară, care ar fi deținut o funcție de conducere.

Oamenii legii anunță că acțiunile de documentare continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Conform legislației, persoana găsită vinovată de asemenea infracțiuni riscă până la 15 ani de închisoare. Orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.