În 2025, Paștele ortodox va fi pe 20 aprilie, dată la care a mai „picat” acum 11 ani. Anul acesta este special și fiindcă Paștele ortodox va fi în aceeași dată cu cel catolic, scrie ziarulnational.md.
Ultima oară când Paștele ortodox a picat în aceeași zi cu Paștele catolic a fost în 2017, în timp ce anul trecut au fost cinci săptămâni între cele două sărbători de Paște (31 martie și 5 mai).
2028 va fi următorul an în care Paștele catolic și cel ortodox vor pica în aceeași zi și la fel se va întâmpla și în 2031.
Paștele ortodox a picat surprinzător de rar pe 20 aprilie, în timp ce alte date au fost întâlnite mult mai des. Ultima oară a fost Paște pe 20 aprilie acum 11 ani și se va repeta tot peste 11 ani, adică în 2036. Va urma iarăși o pauză mare, iar Paștele va mai fi pe 20 aprilie abia în secolul următor.
La anul, Paștele ortodox va fi pe 12 aprilie, iar în 2027 va fi sărbătorit pe 2 mai.
Paștele poate cădea cel mai repede pe 4 aprilie și cel mai târziu pe 8 mai. În ultimii 20 de ani, Paștele a picat de 16 ori în aprilie și de patru ori în luna mai. Anul trecut a fost unul deosebit fiindcă Paștele a picat târziu, pe 5 mai.
Dacă luăm datele „pascale” din ultimii 80 de ani, Paștele a picat cel mai repede în 2010, când Învierea a fost sărbătorită în noaptea de 3 spre 4 aprilie. La polul opus, Paștele a picat cel mai târziu în anul 1983: pe 8 mai, iar acest lucru se va repeta abia în 2078.