Parlamentul Ucrainei a aprobat noul Guvern condus de Serghei Korețki. Ministerele Apărării și Externelor rămân fără titulari

16/07/2026 -18:17
Imagine
Yevhen Kotenko/Ukrinform via Getty Im...

Rada Supremă a Ucrainei a aprobat pe 16 iulie noul Cabinet de Miniștri condus de premierul Serghei Korețki. Guvernul a fost învestit cu 264 de voturi pentru din totalul celor 392 de deputați prezenți. Împotrivă au votat 15 parlamentari, 19 s-au abținut, iar 20 nu și-au exprimat opțiunea, scrie The Kyiv Independent.

Deși majoritatea miniștrilor au fost confirmați în funcție, portofoliile Apărării și Afacerilor Externe rămân fără titulari. Candidații pentru aceste funcții urmează să fie propuși de președintele Volodimir Zelenski și supuși ulterior aprobării Parlamentului.

Controverse după demiterea ministrului Apărării

Învestirea noului Executiv a fost umbrită de controversele generate de demiterea ministrului Apărării, Mihailo Fedorov, considerat de mulți unul dintre cei mai eficienți membri ai guvernului.

Decizia lui Zelenski a provocat proteste în mai multe orașe ale Ucrainei, pe fondul nemulțumirilor legate de schimbările din conducerea sectorului de apărare.

Miniștri reconfirmați în funcție

Mai mulți membri ai cabinetului precedent și-au păstrat portofoliile.

Denis Șmîhal rămâne ministru al Energiei și prim-viceprim-ministru. Acesta a fost premier al Ucrainei între 2020 și 2025 și a ocupat funcția de ministru al Apărării în perioada iulie 2025 – ianuarie 2026.

Tetiana Berejna își păstrează funcțiile de viceprim-ministru și ministru al Culturii. Fost viceministru al Economiei în echipa Iuliei Svîrîdenko, aceasta este apreciată pentru inițiativele de protejare a patrimoniului cultural și pentru promovarea culturii ca element al securității naționale.

Serghei Marcenko a fost reconfirmat în funcția de ministru al Finanțelor, pe care o ocupă din 2020.

De asemenea, Viktor Leașko rămâne ministru al Sănătății. Acesta a devenit cunoscut la nivel național în perioada pandemiei COVID-19, când a ocupat funcția de medic sanitar-șef al Ucrainei.

Printre miniștrii reconfirmați se numără și Matvii Bidnîi la Tineret și Sport, precum și Denis Uliutin la Politici Sociale.

Nume noi în Guvern

Denis Maslov, președintele Comisiei juridice a Parlamentului, a fost numit ministru al Justiției. Acesta va avea un rol important în promovarea reformei justiției, un domeniu monitorizat atent de Uniunea Europeană.

Vitali Kim, guvernatorul regiunii Nikolaev din 2020, a devenit ministru al Veteranilor. El s-a remarcat în primele luni ale invaziei ruse prin mesajele sale publice și comunicarea constantă cu populația.

Andrii Butenko, fost șef al Agenției Naționale pentru Învățământ Superior, a preluat Ministerul Educației și Științei.

Vsevolod Cențov, ambasadorul Ucrainei pe lângă Uniunea Europeană din 2021, a fost numit viceprim-ministru pentru integrare europeană.

Portofolii-cheie și numiri controversate

Oleksandr Kravcenko, partener în cadrul companiei internaționale de consultanță McKinsey & Company, va conduce noul Minister al Economiei și Ecologiei.

Taras Vîsoțkîi a fost numit ministru al Agriculturii. Acesta a ocupat anterior funcția de ministru adjunct al Politicilor Agricole. În 2023, Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) l-a acuzat într-un dosar privind presupusa delapidare a 62 de milioane de hrivne.

Oksana Ferciuk, fost ministru adjunct al Apărării responsabil de digitalizare, a preluat Ministerul Transformării Digitale.

Șeful Poliției Naționale, Ivan Vîhivskîi, a fost numit ministru de Interne. Numirea sa vine după apariția unor investigații de presă care au ridicat semne de întrebare privind averea familiei sale și legăturile unor rude cu afaceri investigate de poliție.

Vitalii Bezghin, deputat al partidului „Slujitorul Poporului”, a devenit ministru pentru Comunități, Teritorii și Persoane Strămutate Intern.

Mykola Kalașnîk, guvernator al regiunii Kiev din 2025, a fost numit ministru al Infrastructurii și Reconstrucției.

Așteptate deciziile lui Zelenski

Procesul de formare a noului Executiv nu este încă încheiat. Președintele Volodimir Zelenski urmează să desemneze candidații pentru ministerele Apărării și Afacerilor Externe, două dintre cele mai importante portofolii în contextul războiului cu Rusia și al relațiilor cu partenerii occidentali.