Parisul interzice consumul de alcool în spațiile publice pe timp de caniculă. Spitalele sunt suprasolicitate din cauza temperaturilor record

26/06/2026 -21:10
Imagine

Autoritățile franceze au impus restricții temporare privind consumul și vânzarea alcoolului în spațiile publice din Paris, pe fondul valului de caniculă care afectează țara. Măsura are scopul de a reduce presiunea asupra sistemului medical, după ce serviciile de urgență au raportat o creștere de patru ori a numărului de stopuri cardiace asociate temperaturilor extreme, scrie IPN.

Potrivit noilor reglementări, consumul de alcool în spațiile publice este interzis de vineri, de la ora 12:00, până sâmbătă la ora 07:00, iar restricția va fi aplicată din nou de sâmbătă până duminică. Totodată, vânzarea băuturilor alcoolice la pachet este interzisă după ora 18:00 în ambele zile. Excepție fac barurile și restaurantele care dețin licență pentru servirea alcoolului.

Șeful poliției din Paris, Patrice Faure, a declarat că spitalele au ajuns la un nivel critic de suprasolicitare, iar autoritățile sunt nevoite să ia măsuri pentru a preveni agravarea situației.

Premierul Sébastien Lecornu a anunțat ridicarea alertei sanitare la cel mai înalt nivel și activarea etapei a treia a planului de urgență Orsan, care prevede suplimentarea personalului medical și intensificarea măsurilor de protecție pentru persoanele vulnerabile.

La rândul său, ministra sănătății, Stéphanie Rist, a avertizat că efectele caniculei nu îi afectează doar pe vârstnici sau pe cei cu boli cronice, ci și pe tineri, în rândul cărora au fost înregistrate cazuri de stop cardiac. Autoritățile recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare și să limiteze activitățile desfășurate în aer liber, inclusiv practicarea sportului.

Franța continuă să înregistreze temperaturi record. Minimele nocturne au ajuns la 22 de grade Celsius, iar valorile maxime au urcat până la 41 de grade. Valul de căldură afectează și alte state europene, punând presiune pe sistemele medicale. În Spania s-au înregistrat temperaturi de până la 45,1 grade Celsius, în Marea Britanie termometrele au indicat 36,7 grade, iar în Germania, Austria și Cehia meteorologii prognozează valori de până la 40 de grade Celsius.