ONU: Iunie 2026, cea mai sângeroasă lună pentru civilii din Ucraina din ultimii peste patru ani

14/07/2026 -23:47
Imagine

Cel puțin 293 de civili au fost uciși și alți 1.990 au fost răniți în Ucraina în luna iunie 2026, potrivit unui nou raport al Organizației Națiunilor Unite. Este cel mai ridicat bilanț lunar al victimelor civile înregistrat din aprilie 2022, la scurt timp după declanșarea invaziei ruse la scară largă,potrivit News.

Datele au fost publicate de Misiunea ONU de Supraveghere a Drepturilor Omului în Ucraina (HRMMU), care avertizează asupra agravării situației de securitate pentru populația civilă.

Numărul victimelor civile continuă să crească

Potrivit raportului, tendința de creștere a victimelor observată în luna mai s-a accentuat în iunie.

„După o creștere puternică înregistrată în mai, numărul victimelor civile a continuat să crească și a atins numărul total cel mai mare de civili uciși și răniți din aprilie 2022 încoace”, a transmis HRMMU.

În total, în luna iunie au fost documentate 293 de decese și 1.990 de răniți în rândul populației civile.

Atacurile cu rachete și drone au provocat aproape jumătate dintre victime

Raportul arată că aproximativ 45% dintre victime au fost provocate de atacuri cu rachete și drone cu rază lungă de acțiune.

Cele mai afectate au fost orașele aflate departe de linia frontului, în special Kiev și Dnipro.

Potrivit șefei HRMMU, Danielle Bell, această evoluție reflectă utilizarea tot mai frecventă a armamentului de mare putere în zone urbane dens populate.

„Riscurile cu care se confruntă civilii nu doar că persistă, ci se agravează atât în amploare, cât și în complexitate”, a declarat oficialul ONU.

Nivel record al atacurilor cu drone

ONU semnalează și un nivel record al atacurilor cu drone explozive de-a lungul liniei frontului.

De la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie 2022, astfel de atacuri au provocat moartea a 89 de civili și rănirea altor 588, doar în perioada analizată.

Raportul evidențiază că utilizarea intensivă a dronelor de către ambele părți a transformat linia de contact într-o adevărată „zonă mortală”, care se întinde pe zeci de kilometri.

Europa își consolidează apărarea antibalistică

Raportul ONU apare în contextul în care Rusia și-a intensificat în ultimele luni atacurile cu rachete balistice, un tip de armament dificil de interceptat de apărarea antiaeriană ucraineană.

Pe acest fond, nouă state europene au anunțat recent lansarea unei coaliții dedicate consolidării capacităților antibalistice ale continentului, în cadrul summitului Coaliției Voluntarilor desfășurat la Paris.

Inițiativa are ca obiectiv întărirea protecției împotriva amenințărilor balistice și sprijinirea Ucrainei în fața atacurilor tot mai intense.