Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală invită publicul, pe 23 mai 2026, la Noaptea Europeană a Muzeelor, organizată sub genericul „Muzeele care unesc o lume divizată”. Evenimentul promite o zi întreagă de activități interactive, spectacole artistice și experiențe educative, iar muzeul va fi deschis pentru vizitare până la ora 24:00.
Programul începe la 11:00, când în curtea muzeului se deschide Târgul Meșterilor Populari, unde vizitatorii vor putea descoperi creații autentice și vor interacționa direct cu meșterii. În intervalul 11:00–18:00, sunt planificate ateliere pentru copii și adulți: țeserea covorașelor și a brâielor, „string art”, cioplit în lemn, pictură, împletirea cosițelor cu flori de câmp, dar și concursuri și activități coordonate de secțiile Etnografie, Grădina Botanică și Științele Naturii.
Pe parcursul zilei, publicul este invitat și la vernisajul expoziției „Universul avimorf în tradiția populară”, precum și la prezentarea filmului documentar „Floarea vieții”, dedicat arhitecturii populare din Republica Moldova. De la ora 15:00, începe un program artistic amplu, cu momente muzicale, coregrafice și teatrale, gândit pentru toate vârstele.
Prin Noaptea Europeană a Muzeelor, instituția își propune să transforme spațiul muzeal într-un loc al întâlnirii și dialogului, în care cultura, tradiția și creativitatea apropie oamenii, într-un context social marcat de diviziuni.