Mașinile electrice prezintă risc de explozie pe timp de caniculă? Specialiștii explică adevărul din spatele miturilor

09/08/2025 -08:06
Imagine

În contextul valurilor de caniculă care ne afectează tot mai des, mulți șoferi se întreabă dacă mașinile electrice sunt mai expuse riscului de incendiu sau explozie la temperaturi extreme. Deși niciun tip de autovehicul nu este complet imun la astfel de riscuri, specialiștii auto subliniază că percepția potrivit căreia modelele electrice ar fi mai periculoase nu este susținută de date concrete.

Ce spun experții?

Conform lui Marian Lazar, inginer și prim-vicepreședinte al Patronatului Operatorilor de Service Auto (POSA), România, „mașinile electrice moderne sunt dotate cu sisteme de management termic foarte performante (BMS), care mențin temperatura bateriilor în limite sigure, fie prin răcire lichidă, fie prin aer condiționat dedicat acumulatorului. La peste 35°C pot apărea limitări temporare de performanță sau încărcarea poate dura mai mult, dar nu există pericol real de explozie.”, a precizat sursa Digi24.

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

Sistemul de Management al Bateriei (BMS) monitorizează și reglează constant temperatura, tensiunea și curentul, oferind protecție împotriva supraîncălzirii, scurtcircuitului sau a descărcării excesive. Atâta timp cât instrucțiunile producătorului sunt respectate și vehiculul este întreținut corespunzător, riscul de incendiu sau explozie este extrem de redus.

Trotinetele electrice, mai vulnerabile la temperaturi extreme

În cazul trotinetelor electrice, situația este puțin diferită. Multe modele ieftine nu dispun de sisteme eficiente de răcire sau protecție, iar bateriile sunt adesea închise în carcase fără ventilație adecvată. Dacă o trotinetă este lăsată ore întregi în soare, pe asfaltul încins, mai ales în timp ce se încarcă, poate exista un risc crescut de supraîncălzire. Totuși, acest risc rămâne mic și apare în special la produsele fără certificări, cumpărate de pe platforme nesigure.

Sfatul specialiștilor

Pentru siguranță, este recomandat să nu lăsați niciun vehicul electric (mașină sau trotinetă) la încărcat în soare direct, să folosiți doar încărcătoare și baterii certificate și să efectuați verificări periodice la service-uri autorizate.

VEZI ARTICOLE