Maia Sandu, la București: Discuții cu președintele României despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat duminică la București, unde a participat la ceremonia de sfințire a picturii Catedralei Naționale. Cu această ocazie, Maia Sandu a avut o întrevedere cu președintele României, Nicușor Dan, în cadrul căreia au fost discutate principalele direcții de cooperare bilaterală și proiectele comune în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Potrivit unui comunicat al Președinției de la Chișinău, cei doi șefi de stat au reafirmat angajamentul pentru consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și România. De asemenea, discuțiile s-au concentrat pe avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu sprijinul ferm al României.
Vizita Maiei Sandu la București subliniază importanța relațiilor bilaterale și a sprijinului constant oferit de România în parcursul european al Republicii Moldova.
Sursa foto: News