Kremlinul cere diplomaților străini să plece din Kiev înaintea unor noi atacuri. UE refuză evacuarea

26/05/2026 -17:24
Imagine
Sursa foto: Hepta via Mediafax Foto

Kremlinul a cerut luni cetățenilor străini și personalului diplomatic să părăsească Kiev, avertizând că urmează noi atacuri asupra capitalei ucrainene. În pofida avertismentului, diplomații europeni au anunțat că rămân în Ucraina.

„UE nu pleacă nicăieri. Rămânem la Kiev”, a declarat Katarína Mathernová, ambasadoarea Uniunii Europene în Ucraina.

Și Franța a exclus evacuarea personalului diplomatic. Un purtător de cuvânt al ministerului francez de Externe a declarat pentru France Info că „este exclusă evacuarea” diplomaților francezi din Kiev.

La rândul său, Polonia a avertizat că orice atac asupra ambasadei sale din Kiev va fi considerat „un act ostil”.

Un oficial al ministerului german de Externe a declarat pentru POLITICO că amenințările Moscovei demonstrează că Rusia „rămâne hotărâtă să escaladeze conflictul”.

Avertismentul Kremlinului vine după atacurile masive lansate de Rusia în weekend asupra capitalei ucrainene. Potrivit autorităților de la Kiev, peste 80 de rachete au fost lansate asupra orașului, mai multe clădiri fiind avariate, iar 87 de persoane au fost rănite.

Atacurile au fost condamnate de liderii europeni, inclusiv de președintele Franței, Emmanuel Macron, și de șefa diplomației europene, Kaja Kallas.

„Rusia a ajuns într-un impas pe câmpul de luptă, așa că terorizează Ucraina cu atacuri deliberate asupra centrelor orașelor”, a declarat Kaja Kallas, acuzând Moscova că utilizează inclusiv rachete balistice cu rază intermediară Oreșnik pentru intimidare nucleară.

La începutul săptămânii, diplomați din peste 70 de state s-au alăturat ministrului ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, într-o vizită în zonele afectate de atacurile rusești din weekend. Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai Suediei, Austriei, Irlandei și Lituaniei.