Investigație video: Complex rezidențial secret la Moscova, rezervat elitei lui Putin. „Accesul e doar pentru cei aprobați”

18/11/2025 -15:32
Imagine
Sursa foto: Getty Images

Un complex rezidențial secret situat pe Dealurile Vorobiovîi din Moscova, păzit de Serviciul Federal de Protecție (FSO), găzduiește oficiali de rang înalt, oligarhi și chiar pe fostul președinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev. Informațiile apar într-o investigație a publicației ruse „Proekt”, scrie libertatea. 

Dealurile Vorobiovîi (fostele Dealuri Lenin) se află pe malul drept al râului Moscova și reprezintă cel mai înalt punct al capitalei ruse, la circa 80 de metri deasupra nivelului apei. Complexul este amplasat pe strada Kosîgina, în apropierea studiourilor Mosfilm și la aproximativ 800 de metri de cunoscutul punct de belvedere.

Accesul publicului este strict interzis, iar clădirile sunt administrate de Departamentul pentru Exploatarea Proprietății Agențiilor de Securitate a Statului, o structură a FSO. Potrivit „Proekt”, decizia privind cine poate locui aici aparține personal președintelui Vladimir Putin, iar selecția candidaților este coordonată de șeful administrației prezidențiale, Anton Vaino.

De la nomenclatura sovietică la elita putinistă

Complexul datează din anii ’50 și a fost construit inițial pentru membrii Comitetului Central al Partidului Comunist. În perioada sovietică, aici ar fi locuit temporar lideri precum Fidel Castro și Nikita Hrușciov.

În prezent, printre rezidenți se numără:

  • Ghenadi Timcenko, prieten apropiat al lui Vladimir Putin și proprietar al Volga Group;
  • Nursultan Nazarbaiev, fost președinte al Kazahstanului;
  • alți oficiali și oligarhi ruși.

Chiria lunară pentru o locuință în complex este estimată la circa 3,1 milioane de ruble (aprox. 34.000 de euro). Pe lângă resurse financiare, locatarii au nevoie și de susținere politică la vârf.

Refugiu pentru lideri militari și oligarhi

Înainte de invazia Rusiei în Ucraina, în complex s-ar fi mutat și lideri militari de rang înalt:

  • Serghei Șoigu, fost ministru al Apărării;
  • Valeri Gherasimov, șeful Statului Major.

Ambii sunt vizați de mandate de arestare emise de Curtea Penală Internațională pentru presupuse crime de război în contextul războiului din Ucraina. Demisia lui Șoigu, pe fondul acuzațiilor de corupție și al rebeliunii grupului Wagner, a alimentat speculațiile privind căderea sa în dizgrație.

Complexul ar fi fost folosit și ca refugiu pentru oligarhi amenințați. Miliardarul Suleiman Kerimov, 59 de ani, s-ar fi ascuns aici după ce liderul cecen Ramzan Kadîrov i-a declarat „război”. Kadîrov promisese anul trecut o „răzbunare sângeroasă” împotriva lui Kerimov și a doi parlamentari federali din Caucazul de Nord, după un schimb de focuri la sediul central al Wildberries, cel mai mare magazin online din Rusia, situat lângă Kremlin.

„Proekt” a dezvăluit anterior că 24 de rude ale lui Vladimir Putin ocupă poziții influente în aparatul de stat, ilustrând modul în care puterea politică, structurile de securitate și interesele economice se intersectează în cercul restrâns al elitei de la Kremlin.