Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită oficială în Austria, la invitația președintelui Consiliului Național, Walter Rosenkrantz. Potrivit agendei anunțate, șeful legislativului va avea la Viena întrevederi cu conducerea Parlamentului austriac, inclusiv cu Markus Stotter, dar și cu membrii Grupului parlamentar de prietenie Austria–Republica Moldova.
Discuțiile sunt axate pe consolidarea relațiilor bilaterale, dezvoltarea cooperării parlamentare și sprijinul Austriei pentru parcursul european al Republicii Moldova, într-un context în care relațiile externe și susținerea partenerilor europeni rămân prioritare pentru Chișinău. În cadrul vizitei, Igor Grosu urmează să se întâlnească și cu moldovenii stabiliți în Austria.
Programul include și deplasări în teritoriu: oficialul va vizita Școala Profesională Agricolă din Krems și va avea discuții cu conducerea Universității de Științe Aplicate IMC Krems, în vederea aprofundării contactelor și schimburilor instituționale.